(DE CITIT ÎN 3-4 MINUTE)
Să gestionezi relația cu un copil rău poate fi solicitant. Află din aceste rânduri cum devin răi copiii și ce să faci în situațiile critice.
Acum să spunem lucrurilor pe nume: dacă nu cumva vei fi tu cea care îi vei zice ”de ce ești rău și nu te joci frumos cu sora ta?” o va face cândva o rudă sau o cunoștință de-ale tale. Așa că un copil rău se naște prin etichetare – negativă, desigur – atunci când cineva din jurul lui devine frustrat, confuz sau deranjat de comportamentul celui mic.
Cine este copilul rău?
Dintotdeauna, copiii au fost acele ființe mici confuze și impresionabile care se luptă cu emoțiile lor și cu impulsurile lor în încercarea de a comunica. Cu un cortex prefrontal imatur și cu emoții turbulente, copiii mici nu au control asupra propriilor impulsuri și, totodată, sunt deosebit de sensibili. Altfel spus, copilul tău simte impulsul copleșitor de a încălca limitele și în același timp își dorește cu disperare să știe că este în siguranță. Acest lucru poate duce la conflicte sau la comportamente ce pot să pară exagerate.
Copilul rău este un om mic etichetat negativ și nu are cine-știe ce alte însușiri deosebite.
De ce este un copil rău?
Din categoria comportamentului dificil și exagerat, părinții se întâlnesc adesea cu răspunsurile obraznice. Ups! Asta chiar e neplăcut dacă se întâmplă în public pentru că frustrarea poate atinge cote maxime. Dar liniștește-te, cele mai frecvente obrăznicii se vor întâmpla acasă, acolo unde puiul tău se simte în siguranță, iubit și acceptat.
Te-ai întrebat vreodată ce vrea, de fapt, să exprime copilul printr-un răspuns lipsit de respect? Pentru că sunt câteva ipoteze pertinente în legătură cu asta: individualitate, independență, atitudine puternică. Exact! Își testează puterea și încearcă lucruri noi. Iar tu, prin rolul tău de părinte și lider blând, îi ești dator să permiţi complet emoțiile negative, dar nu și un comportament nepotrivit. Dacă în timida sau îndrăzneața încercare de a te testa, copilul învinge, de fapt tot el va pierde.
Cum să îți păstrezi calmul în fața unui comportament negativ?
Hm, nu pare să existe o rețetă universală, dar cred cu tărie în prezența de spirit. Gândește-te că tu ești acolo pentru copil și că un comportament exagerat este un strigăt de ajutor, așa că ideal ar fi să te ridici deasupra conflictului și să ajuți. Tratează fără pedepse, cu răbdare și cu empatie, iartă, înțelege și lasă să treacă momentul. Apoi, felicită-te pentru că ești un părinte extraordinar!
Cum îţi inţelegi mai bine copilul?
Susţine-l să impărtăşiţi din trăirile şi lumea lui interioara. Fă-o şi tu. O metodă potrivită pentru asta e să folosiţi cardurile metaforice, spunând poveşti.
Ele, cardurile, scot întotdeuna la iveală ceea ce simte cu adevărat copilul tău. Povestea care ţi-o va spune în timp ce vă jucaţi cu cardurile, chiar dacă e cu zmei şi zâne, cu căpcăuni sau vrăjitoare, este de fapt despre ce gândeşte şi simte. Veţi putea să va conectaţi sincer şi sa consolidaţi astfel relaţia voastră.
Bineînţeles, aceste momente şi timp de calitate petrecute ar fi bine să aibă loc când copilul este mai calm, nu în toiul tantrumului.
Dacă tu îţi poţi ajuta copilul să exprime emoţiile şi înţelegi ce trăieşte, ce simte, ce gândeşte, momentele de tantrum vor fi din ce în ce mai puţine şi relaţia voastră devine mai profundă.
Antrenezi rezilienţa
În timp, tantrumurile vor deveni din ce în ce mai rare şi mai puţin intense sau copleşitoare.
Copil tău va ştii să îşi exprime şi să îşi gestioneze emoţiile – pentru ca tu ai fost acolo şi l-ai susţinut în asta. L-ai incurajat, l-ai ascultat, i-ai normalizat emoţiile, le-ai împărtăşit şi tu pe ale tale, l-ai îmbrăţişat şi îl iubeşti chiar dacă a simţit emoţii negative – el înţelegând astfel ca e normal să simtă diferitele emoţii deoarece şi tu le simţi, adult fiind, şi poate unori nu ştii ce să faci cu ele.
Îţi vei mulţumi incusiv peste mulţi ani, când copilul tău, adult atunci, va fi mai rezilient în faţa experienţelor pe care Viaţa i le va scoate în cale. Va putea avea relaţii autentice, unde simţirea şi exprimarea emoţiilor în mod asertiv, conectarea profundă şi impărtăşirea sunt aspecte normale ale vieţii de zi cu zi.
PS:
În această imagine este Clara care atunci avea 10 ani şi cu care, prin povestea spusă cu cardurile metaforice Saga (aici în imagine) am aflat mai multe despre cum trăieşte şi cum simte anumite dinamici de la şcoală, alături de colegii ei de clasă. Mama ei a aflat astfel anumite detalii despre care nu ştia şi despre care altfel nu prea avea cum să afle.
***
Sursa foto cover
Adaptare text: Iulia Sara