Publicat pe Lasă un comentariu

Cardurile OH in Training – Dr. Alan Flashman, Israel

Sunt psihiatru pentru copii. Folosesc cardurile OH mai mult în timpul trainigurilor decât în ​​activitatea clinică și le folosesc de atât de mult timp încât nu-mi amintesc unde am auzit de ele. În afară de modul obișnuit de a utiliza cardurile OH pentru a da o expresie vizuală care ajută la exprimarea verbală a sentimentelor, le folosesc în sesiunile de training pentru a crea o imagine vizuală a sentimentelor provocate în grup.

De exemplu, un membru al grupului alege un card care să reprezinte modul în care se simte într-o anumită situație (de exemplu, atunci cand ajunge la el o reclamatie de abuz sexual). Apoi îi rog pe ceilalți participanți să aleagă carduri și avem o rundă de impartasire în care fiecare își exprimă sentimentul pe care il au il legatura cu cardul lor. Apoi îi rog pe membrii grupului să-și așeze cardurile pe masa, unul câte unul. Prima persoană își plasează cardul undeva și apoi fiecare participant la rândul său își plasează cardul în raport cu cardurile deja amplasate pe masa. Astfel, se creează clustere, iar răspândirea sentimentelor grupului isi găsește reprezentare vizuală (simultană și ierarhică). Acest lucru îi ajută pe membrii grupului să vadă întregul grup și locul lor în acesta.

Acest proces leagă expresiile auditive (partea stânga a creierului) ale conexiunilor de grup cu o reprezentare vizuală (partea dreapta a creierului) a grupului, creierul drept fiind mai direct legat de emotie.


Autor: Dr. Alan Flashman, Israel, 6

Sursa articol: OH-cards Institute

Traducerea si adaptarea: Iulia Sara

Sursa foto: ©Franckreporter

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.